Clujenii au plecat optimiști spre București. În pofida problemelor financiare, Miriuță mizează pe un rezultat bun. „Am urmărit-o pe Dinamo la meciul cu Brașov n.r. – 0-2), acolo unde nu a avut nicio șansă. Mergem să învingem. Nu e un derby. Derby este numai atunci când te bați cu altă echipă la titlu”, a spus Miriuță.
Cursa de linie de la ora 19:00 cu care trebuiau să decoleze pentru a ajunge în Capitală a suferit o defecțiune tehnică. Așa se face că formația din Gruia a trebuit să mai stea în aeroport încă o oră până a fost preluată de un alt avion. Necazurile se țin scai de Miriuță și formația sa. Fotbaștii din Gruia au refuzat să se antreneze miercurea trecută, pentru că Paszkany nu le-a dat niciun ban pentru lunile anului trecut. La finalul lunii martie, șeful din Gruia a achitat salariile restante până pe 31 decembrie, pentru a primi licența. Meciul Dinamo – CFR se joacă marți seara, de la ora 21:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER